miercuri, 19 martie 2008


EPISTOLIA

Domnului nostru lisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer

Ascultaţi,creştini blagosloviţi,cu frică şi cu cutremur ;adevărat să ştiţi că a căzut o piatră din cer; mică era la vedere,dar grea la ridicare,încât nu putea să o ridice nimenea Atunci Preasfinţitul Patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina a adunat toţi Mitropoliţii şi Vlădicii, şi au făcut rugă­ciuni de denii cu cântări sfinte, trei zile şi trei nopţi. Atuncea a venit un glas din cer zicând "Luaţi piatra cu blagoslovitele voastre mâini şi o desfaceţi"; şl dacă o desfăcură aflară într-însa aceste dumnezeieşti cuvinte scrise: lată că v-am dat epistolia Mea întâi şi tot nu v-aţi mai întors de la fărădelegile voastre, nici nu v-aţi pocăit precum v-am poruncit, nici n-aţi ascultat cuvintele Mele cele sfinte ; pentru aceea am trimis asupra voastră limbi păgâneşti de v-au robit fără milă şi tot nu v-aţi pocăit de fapte­le voastre cele rele şi spurcate; şi nu veniţi la calea cea dreaptă,şi cuvin­tele Sfintei Scripturi nu le ascultaţi; că v-am zis că cerul şi pământul vor tre­ce, iar cel ce va fi făcut bine, acela nu va pieri; aşa şi acum; că pentru păca­tele voastre şi pentru ziua Duminecii, ce nu o ţineţi şi nu o cinstiţi,trimis-am asupra voastră ierni grele, geruri iuţi şi geroase, şi vânturi mari, trăsnete şi ploaie groaznică şi fără măsură, încât au ieşit apele din matca lor; afară şi foametea şi moartea in dobitoacele voastre şi cutremur mare pe pământ; şi multe semne v-am arătat ca să cunoaşteţi că este mânia Mea asupra ­voastră, pentru răutăţile voastre şi pentru a Mea sfântă Duminică, care voi nu o cinstiţi cu curăţenie şi cu pa­za Bisericii; el vă îndeamnă, diavolul, de vă aflaţi în alte lucruri. O! răilor, o! împriloştiţilor şi păgânilor ce sun­teţi ! voi nu recunoaşteţi că v-am dat pâine dospită şi miere întru saţiul vos­tru, iar voi nu vă lăsaţi de faptele voas­tre cele rele şi spurcate ; pentru aceea vrut-am să pierd pe toţi oamenii de pe faţa pământului; ci m-am întors pen­tru ruga Maicii Mele, care pururea stă şi se roagă pentru lume şi pentru săra­ci şi pentru mişei ; pentru văduvele ce strigă în urma voastră să le miluiţi, ca să vă miluiesc şi Eu pe voi, şi să vă iert de păcatele voastre;şi,iată,că de nu vă veţi pocăi, lua-voi roadele de pe pământ pentru păcatele voastre şi pentru ziua Duminicii; că pământul nu ­va rodi şi pomii voştrii se vor usca şi viile nu vor da rod mult; apoi voi lua apele de pe faţa pământului; după aceea să ştiţi că în munca iadului vă veţi munci în veci, că v-aţi făcut răi, mincinoşi, şi nu vă iubiţi unul pe altul şi vecini pe vecini purtaţi pismă şi ascultaţi pe la ferestrele altuia şi de răul altuia vă pare bine; iară nu-l câş­tigaţi, nici nu-l miluiţi, să faceţi milos­tenie săracilor; şi Biserica nu o păziţi şi nu ascultaţi poruncile Mele cele sfin­te şi nu cunoaşteţi, răilor şi împrilostiţilor, că în sfânta Duminică a trimis Tatăl pe Arhanghelul Gavril, de a dat o veste bună Prea Curatei Maicii Mele, pentru Naşterea Mea; şi Duminică M-am sculat din morţi şi l-am scă­pat pe Adam din munca iadului; şi Duminică voi să judec toată lumea, pe cei vii şi pe cei morţi, şi voi da fie­căruia după faptele sale, iar cine va fi făcut bine şi va fi păzit poruncile Mele, pe acel om îl voi pune la dreapta Mea întru împărăţia Mea ; şi îl voi trimite ,în rai de va moşteni acolo în veci.iar care va fi făcut rău, goni-I-voi de la Mine blestemaţilor, în focul cel de veci, cel nestins, în muncă şi la viermii cei neadormiţi, unde este gătit locul vostru cu diavolii, cu păgânii şi cu făcă­torii de rău.
lată, vă zic, că de nu vă veţi pocăi de păcatele voastre ce le faceţi şi nu veţi păzi Biserica cu curăţenie şi cu smerenie, voi trimite mânia Mea spre voi când nici aminte nu vă veţi aduce.
Şi blestemat să fie acel om care va lucra de Sâmbătă seara până Luni la răsăritul soarelui, sau cine va face pă­cate în acea vreme: Şi iarăşi zic pentru Vineri şi pentru Miercuri ca să se păs treze cu curăţenie şi cu post, iar nu cu lucru, că acestea vă vor scoate pe voi din iad; şi v-am dat vouă toată dul­ceaţa pământului să mâncaţi şi tot nu v-a ajuns
, ci mâncaţi peşte în zilele cele oprite.
Anatema să fie acel om, si să se verse maţele sale ca ale lui Arie.
Şi să ştiţi că de acum înainte nu voi mai trimite altă epistolă ca aceasta de acum şi când nu vă veţi aduce amin­te de ea deschide-voi porţile cerului şi voi da ploaie cu foc în luna lui Februarie, de vă voi arde de vii de pe faţa pământului
; voi trimite asupra voastră fiare sălbatice de vă vor mân­ca de vii, şi voi lua lumina de pe faţa pământului şi va fi întuneric mare şi vă voi trimite trăsnete de vă vor arde; atunci veţi merge la mormintele morţi­lor şi veţi striga: "Ieşiţi voi morţilor din mormânturi să intrăm noi de vii, că nu mai putem răbda muncile şi pedep­sele ce ne-a trimis Dumnezeu pentru păcatele noastre"; Iară Eu îmi voi întoarce faţa de la voi ca să nu v-aud şi vă voi părăsi în veci pentru că v-aţi fă­cut răi, mozaviri, mincinoşi, nici nu vă iubiţi unul pe altul şi sunteţi curvari, sodomiteni, de daţi bani cu camătă (cu dobândă) şi opriţi osteneala să­racilor şi nu-i iubiţi. Legea aţi călcat-o, Biserica nu o iubiţi, cu rugăciuni şi liturghii, carele vă sunt de spălarea păcatelor voastre; oh! dar cum de nu vă este frică că se va deschide pă­mântul şi vă va înghiţi? Apoi ce răs­puns vreţi să daţi în ziua judecăţii? Deci potoliţi-vă şi vă întoarceţi de la fărădelegile voastre, nu fiţi mândri, făţarnici, ci fiţi smeriţi I Oh I vai de acela ce suduie preoţii şi călugării şi pe aceia ce slujesc Biserica; că nu-i suduie pe dânşii, ci tocmai pe Dumnezeu, pentru că zice, că aceia ce suduiesc pe sluga împăratului, pe împărat suduiesc atunci. Oh! Vai de naşul ce va face păcatul cu fină-sa şi finul ce va face păcat cu naşă-sa; vai de cumnatul ce va face păcat cu cumnată-sa ! Vai de cel ce capătă din viile şi moşiile altora, ca să se îmbogăţească! Vai de aceia ce vor­besc în biserică şi nu ascultă sfânta slujbă! Vai de preotul ce slujeşte beat sau învrăjbit cu altcineva, şi se cumi­necă cu Sfintele Taine; cum de nu i se aprinde gura, că nu este singur, ci cu sfinţii îngeri împreună? Vai de călu­gărul ce face curvie pe faţa pământului.
Şi să ştiţi că această epistolă nu este făcută din firea pământească, ci este din cer şi am trimis-o pe la voi, creştinilor ca să vă părăsiţi păcatele voas­tre şi să faceţi voia lui Dumnezeu, ca să fiţi fiii luminii; iar vai de preotul sau de călugărul sau dascălul sau diaco­nul care nu o va citi înaintea oamenilor.şi să o scrie şi să o aibe tot omul în casa sa şi să o trimeată şi pe unde nu va fi, că de mare folos este în casa omului; iar vai de acela ce o va scrie şi va lipsi vreun cuvânt dintr-însa, iar ferice de cei ce vor cumpăra această sfântă epistolă şi o vor da de pomană: acelor oameni li se vor ierta păcatele şi vor moşteni împărăţia cerului de vor face poruncile lui Dumnezeu ca Avraam şi ca
Isaac şi ca lacob; iară ferice de cei ce fac bine la săraci şi călători şi-i vor aduce la casele lor, aceia vor fi miluiţi întru împărăţia cerului; iar vai de părinţii aceia care nu-şi dau copiii să înveţe carte şi să păzească Biserica, că nu vor să dea seama pentru dânşii înaintea Judecătorului celui drept căci au mu­rit ca dobitoacele; pentru aceasta aler­gaţi la duhovnicii voştri de vă măr­turisiţi păcatele voastre, ca să vă învredniciţi a vă cumineca cu prea­curatele Taine ale lui lisus Hristos, care vă sunt de folosul sufletelor voas­tre şi cu dragoste să luaţi sfânta anafora. Pentru aceasta eu, loanichie, patriarhul sfintei cetăţi a Ierusalimului, cu ajutorul Tatăului şi al Sfântului Duh, Troiţei celei de o fiinţă şi nedespărţită m-am învrednicit de v-am dezle­gat aceste dumnezeieşti cuvinte ca­re au fost întru aceasta; mă rog Iui Dumnezeu, creştini blagosloviţi, ca să vă deschidă ochii sufletelor voastre şi să vă puteţi cumpăra această epis­tolă, iar de nu vi se va întâmpla a o cumpăra, să vindeţi ceva din casele voastre şi să o cumpăraţi, că de puţi­nă plată este, iară de mare folos va fi acelui om în casa sa; îi va dărui Dumnezeu împărăţia Sa ; a Căruia este stăpânirea şi puterea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, in veci nesfârşit .Amin.

Niciun comentariu: