miercuri, 19 martie 2008


EPISTOLIA

Domnului nostru lisus Hristos ce a trimis-o Dumnezeu din cer

Ascultaţi,creştini blagosloviţi,cu frică şi cu cutremur ;adevărat să ştiţi că a căzut o piatră din cer; mică era la vedere,dar grea la ridicare,încât nu putea să o ridice nimenea Atunci Preasfinţitul Patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului şi a toată Palestina a adunat toţi Mitropoliţii şi Vlădicii, şi au făcut rugă­ciuni de denii cu cântări sfinte, trei zile şi trei nopţi. Atuncea a venit un glas din cer zicând "Luaţi piatra cu blagoslovitele voastre mâini şi o desfaceţi"; şl dacă o desfăcură aflară într-însa aceste dumnezeieşti cuvinte scrise: lată că v-am dat epistolia Mea întâi şi tot nu v-aţi mai întors de la fărădelegile voastre, nici nu v-aţi pocăit precum v-am poruncit, nici n-aţi ascultat cuvintele Mele cele sfinte ; pentru aceea am trimis asupra voastră limbi păgâneşti de v-au robit fără milă şi tot nu v-aţi pocăit de fapte­le voastre cele rele şi spurcate; şi nu veniţi la calea cea dreaptă,şi cuvin­tele Sfintei Scripturi nu le ascultaţi; că v-am zis că cerul şi pământul vor tre­ce, iar cel ce va fi făcut bine, acela nu va pieri; aşa şi acum; că pentru păca­tele voastre şi pentru ziua Duminecii, ce nu o ţineţi şi nu o cinstiţi,trimis-am asupra voastră ierni grele, geruri iuţi şi geroase, şi vânturi mari, trăsnete şi ploaie groaznică şi fără măsură, încât au ieşit apele din matca lor; afară şi foametea şi moartea in dobitoacele voastre şi cutremur mare pe pământ; şi multe semne v-am arătat ca să cunoaşteţi că este mânia Mea asupra ­voastră, pentru răutăţile voastre şi pentru a Mea sfântă Duminică, care voi nu o cinstiţi cu curăţenie şi cu pa­za Bisericii; el vă îndeamnă, diavolul, de vă aflaţi în alte lucruri. O! răilor, o! împriloştiţilor şi păgânilor ce sun­teţi ! voi nu recunoaşteţi că v-am dat pâine dospită şi miere întru saţiul vos­tru, iar voi nu vă lăsaţi de faptele voas­tre cele rele şi spurcate ; pentru aceea vrut-am să pierd pe toţi oamenii de pe faţa pământului; ci m-am întors pen­tru ruga Maicii Mele, care pururea stă şi se roagă pentru lume şi pentru săra­ci şi pentru mişei ; pentru văduvele ce strigă în urma voastră să le miluiţi, ca să vă miluiesc şi Eu pe voi, şi să vă iert de păcatele voastre;şi,iată,că de nu vă veţi pocăi, lua-voi roadele de pe pământ pentru păcatele voastre şi pentru ziua Duminicii; că pământul nu ­va rodi şi pomii voştrii se vor usca şi viile nu vor da rod mult; apoi voi lua apele de pe faţa pământului; după aceea să ştiţi că în munca iadului vă veţi munci în veci, că v-aţi făcut răi, mincinoşi, şi nu vă iubiţi unul pe altul şi vecini pe vecini purtaţi pismă şi ascultaţi pe la ferestrele altuia şi de răul altuia vă pare bine; iară nu-l câş­tigaţi, nici nu-l miluiţi, să faceţi milos­tenie săracilor; şi Biserica nu o păziţi şi nu ascultaţi poruncile Mele cele sfin­te şi nu cunoaşteţi, răilor şi împrilostiţilor, că în sfânta Duminică a trimis Tatăl pe Arhanghelul Gavril, de a dat o veste bună Prea Curatei Maicii Mele, pentru Naşterea Mea; şi Duminică M-am sculat din morţi şi l-am scă­pat pe Adam din munca iadului; şi Duminică voi să judec toată lumea, pe cei vii şi pe cei morţi, şi voi da fie­căruia după faptele sale, iar cine va fi făcut bine şi va fi păzit poruncile Mele, pe acel om îl voi pune la dreapta Mea întru împărăţia Mea ; şi îl voi trimite ,în rai de va moşteni acolo în veci.iar care va fi făcut rău, goni-I-voi de la Mine blestemaţilor, în focul cel de veci, cel nestins, în muncă şi la viermii cei neadormiţi, unde este gătit locul vostru cu diavolii, cu păgânii şi cu făcă­torii de rău.
lată, vă zic, că de nu vă veţi pocăi de păcatele voastre ce le faceţi şi nu veţi păzi Biserica cu curăţenie şi cu smerenie, voi trimite mânia Mea spre voi când nici aminte nu vă veţi aduce.
Şi blestemat să fie acel om care va lucra de Sâmbătă seara până Luni la răsăritul soarelui, sau cine va face pă­cate în acea vreme: Şi iarăşi zic pentru Vineri şi pentru Miercuri ca să se păs treze cu curăţenie şi cu post, iar nu cu lucru, că acestea vă vor scoate pe voi din iad; şi v-am dat vouă toată dul­ceaţa pământului să mâncaţi şi tot nu v-a ajuns
, ci mâncaţi peşte în zilele cele oprite.
Anatema să fie acel om, si să se verse maţele sale ca ale lui Arie.
Şi să ştiţi că de acum înainte nu voi mai trimite altă epistolă ca aceasta de acum şi când nu vă veţi aduce amin­te de ea deschide-voi porţile cerului şi voi da ploaie cu foc în luna lui Februarie, de vă voi arde de vii de pe faţa pământului
; voi trimite asupra voastră fiare sălbatice de vă vor mân­ca de vii, şi voi lua lumina de pe faţa pământului şi va fi întuneric mare şi vă voi trimite trăsnete de vă vor arde; atunci veţi merge la mormintele morţi­lor şi veţi striga: "Ieşiţi voi morţilor din mormânturi să intrăm noi de vii, că nu mai putem răbda muncile şi pedep­sele ce ne-a trimis Dumnezeu pentru păcatele noastre"; Iară Eu îmi voi întoarce faţa de la voi ca să nu v-aud şi vă voi părăsi în veci pentru că v-aţi fă­cut răi, mozaviri, mincinoşi, nici nu vă iubiţi unul pe altul şi sunteţi curvari, sodomiteni, de daţi bani cu camătă (cu dobândă) şi opriţi osteneala să­racilor şi nu-i iubiţi. Legea aţi călcat-o, Biserica nu o iubiţi, cu rugăciuni şi liturghii, carele vă sunt de spălarea păcatelor voastre; oh! dar cum de nu vă este frică că se va deschide pă­mântul şi vă va înghiţi? Apoi ce răs­puns vreţi să daţi în ziua judecăţii? Deci potoliţi-vă şi vă întoarceţi de la fărădelegile voastre, nu fiţi mândri, făţarnici, ci fiţi smeriţi I Oh I vai de acela ce suduie preoţii şi călugării şi pe aceia ce slujesc Biserica; că nu-i suduie pe dânşii, ci tocmai pe Dumnezeu, pentru că zice, că aceia ce suduiesc pe sluga împăratului, pe împărat suduiesc atunci. Oh! Vai de naşul ce va face păcatul cu fină-sa şi finul ce va face păcat cu naşă-sa; vai de cumnatul ce va face păcat cu cumnată-sa ! Vai de cel ce capătă din viile şi moşiile altora, ca să se îmbogăţească! Vai de aceia ce vor­besc în biserică şi nu ascultă sfânta slujbă! Vai de preotul ce slujeşte beat sau învrăjbit cu altcineva, şi se cumi­necă cu Sfintele Taine; cum de nu i se aprinde gura, că nu este singur, ci cu sfinţii îngeri împreună? Vai de călu­gărul ce face curvie pe faţa pământului.
Şi să ştiţi că această epistolă nu este făcută din firea pământească, ci este din cer şi am trimis-o pe la voi, creştinilor ca să vă părăsiţi păcatele voas­tre şi să faceţi voia lui Dumnezeu, ca să fiţi fiii luminii; iar vai de preotul sau de călugărul sau dascălul sau diaco­nul care nu o va citi înaintea oamenilor.şi să o scrie şi să o aibe tot omul în casa sa şi să o trimeată şi pe unde nu va fi, că de mare folos este în casa omului; iar vai de acela ce o va scrie şi va lipsi vreun cuvânt dintr-însa, iar ferice de cei ce vor cumpăra această sfântă epistolă şi o vor da de pomană: acelor oameni li se vor ierta păcatele şi vor moşteni împărăţia cerului de vor face poruncile lui Dumnezeu ca Avraam şi ca
Isaac şi ca lacob; iară ferice de cei ce fac bine la săraci şi călători şi-i vor aduce la casele lor, aceia vor fi miluiţi întru împărăţia cerului; iar vai de părinţii aceia care nu-şi dau copiii să înveţe carte şi să păzească Biserica, că nu vor să dea seama pentru dânşii înaintea Judecătorului celui drept căci au mu­rit ca dobitoacele; pentru aceasta aler­gaţi la duhovnicii voştri de vă măr­turisiţi păcatele voastre, ca să vă învredniciţi a vă cumineca cu prea­curatele Taine ale lui lisus Hristos, care vă sunt de folosul sufletelor voas­tre şi cu dragoste să luaţi sfânta anafora. Pentru aceasta eu, loanichie, patriarhul sfintei cetăţi a Ierusalimului, cu ajutorul Tatăului şi al Sfântului Duh, Troiţei celei de o fiinţă şi nedespărţită m-am învrednicit de v-am dezle­gat aceste dumnezeieşti cuvinte ca­re au fost întru aceasta; mă rog Iui Dumnezeu, creştini blagosloviţi, ca să vă deschidă ochii sufletelor voastre şi să vă puteţi cumpăra această epis­tolă, iar de nu vi se va întâmpla a o cumpăra, să vindeţi ceva din casele voastre şi să o cumpăraţi, că de puţi­nă plată este, iară de mare folos va fi acelui om în casa sa; îi va dărui Dumnezeu împărăţia Sa ; a Căruia este stăpânirea şi puterea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, in veci nesfârşit .Amin.

duminică, 16 martie 2008


EPISTOLIA MAICII DOMNULUI


Această carte care se cheamă epistolie este din porunca Domnului nostru lisus Hristos, zicând: nu vă învăţaţi a face rău, că eu v-am făcut pe voi cu mâna Mea; am trimis-o vouă zicând să nu mărtu­risiţi strîmb şi averea cea cu strâmb să nu o poftiţi şl nici s-o ţineţi, iar pe mi­şei şi pe săraci nu-i urâţi, ci din cât veţi putea să-i cinstiţi.
Această carte este de la Dumnezeu şi este noua dată. Se zice că singur Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a scris această carte şi noi, citind-o, să ne închinăm ca să nu ne mai mustre că facem rău.
Această carte cine o va citi sau o va izvodi sau o va asculta, să facă semnul Sfintei Cruci pe dânsa aşa: In numele Tatălui şi al Fiului şl al Sfântului Duh
; acestea sunt de la singurul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru lisus Hristos, fiind dată Preasfinţitului patriarh, iar patriarhul a tri­mis-o fratelui său craiul, să-i fie pentru aju­torul către pizmaşii lui; şi cartea aceasta mare putere are; deci cine o va citi şi va face poruncile care sunt într-însa, acei om are iertare de, păcatele sale.şi nici un lu­cru rău nu va putea să-i strice: şi că fe­meia de va fi însărcinată şi o va purta la dânsa, uşor va naşte pruncul: cine o va purta la sine, va vedea de el Domnul lisus Hristos şi privinţă bună de la toţi oamenii; şi va birui pe vrăjmaşii lui.pe toţi, zicând această rugăciune: "Hristoase ascultă-mă, Hristoase, păzeşte-mă ziua şi noaptea şi în tot rogu-mă, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, pentru rugăciunea Prea Curatei Maicii Tale nevinovată, care Te-a născut cu trupul, pe Tine Hristoase şi pentru cinstitul şi scumpul Sângele Tău care l-ai vărsat pe Cruce, pentru păcate­le noastre şi pentru rugăciunile Mergătorului - Inainte loan, care Te-a botezat în apa Iordanului şi Te-a propovăduit norodului zicând: lată Mielul lui Dumnezeu; pentru rugăciu­nile lor, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul Meu, păzeşte sufletul meu de tot lucrul rău ce vine de Ia diavol şi de la sabia pierzătoare, că Tu eşti apa viitoare, Dumnezeule, Părintele nostru şl Duhule,Amin".
Această carte este arătată în faţa bătrînllor, în Muntele Măslinilor, înaintea icoanei Sfântului Arhanghel Mihail.
Această carte a fost aninată în nişte măslini şi cine va vrea să o citească sau să o izvodească, deci singur s-a fost deschis şi aceste cuvinte erau scrise într-
­însa: "lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel de la Părintele din ceruri, porun­cesc vouă încă pentru puterea Dumnezeirii Mele celei sfinte ca acestei cărţi să-i credeţi; poruncesc vouă.creştinilor.să nu lucraţi în sfânta Duminică, că am sfinţit Duminica ca nici un lucru să nu lucraţi, nici rădăci­nile din grădină să nu le scoateţi pen­tru folosul sufletelor voastre; şi aceas­ta să o credeţi, şi întru această lume deşartă să vă feriţi de răutăţi şi să fa­ceţi faptele cele bune că Eu v-am dat vouă şase zile dintr-o săptămână de lucru, dar a şaptea zi o am sfinţit pen­tru ca să faceţi fapte bune; iar de nu veţi face ce v-am poruncit, vă voi pedepsi pe voi cu foamea;şi care om va mai rămânea după aceia, cu mare moarte îl voi munci; de se va scula împărat peste împărat şi domn peste domn şi între voi mare de sânge se va vărsa, atuncea pe toţi îi voi îm­blânzi; şi este mila că v-am poruncit vouă, mândria voastră cea deşartă o voi lua de la voi şl vă voi certa cu tu­net şi cu fulger pentru ca să cunoaş­teţi că este mânia Mea peste voi. Pentru păcatele voastre, că-mi este milă pentru rugăciunea Maicii Mele, iată că v-am poruncit vouă ca să vă pocăiţi şi dacă nu vă veţi pocăi, voi trimite asupra voastră păsările ceru­lui cele rele, care vă vor mânca pe voi de vii şi după mâncarea păsărilor voi trimite ciuma cea mare pe pământ. Şi iară vă mai poruncesc: Sâmbăta, după vecernie, să vă feriţi de tot lu­crul rău, pentru cinstirea Maicii Mele; că de nu M-ar fi rugat Maica Mea, de mult v-aş fi pierdut de pe pământ. Aşijderea vă poruncesc şi vouă bătrânilor şi tinerilor să nu mai faceţi răutăţi, nici să vorbiţi de rău pe cineva.că apoi Eu vă voi da împărăţia cerului şi păcatele voastre iertate vor fi; iară zic însă vouă, oh! creştinilor pravoslavnici, întru această carte cine nu va crede, acela va fi proclet, împă­răţia cerului nu va vedea; dar dacă va face poruncile lui Dumnezeu şi se va spovedi cum se cuvine, pe acela îl va ierta Dumnezeu de ar fi făcut păcate câte stele pe cer sau cât nisip în mare, sau câtă frunză în codru, sau câtă iarbă pe pământ. La cine va fi aceas­tă carte şi nu o va arăta, acela va fi proclet şi iertare de păcate nu va avea. După acela vă poruncesc vo­uă, cu jurămâtul Meu cel veşnic, să faceţi aceste porunci ale Mele precum vă poruncesc, că „Eu sunt adevărat Dumnezeu, Care am scris această carte."
Această carte arată muncile creştini­lor ce le-a arătat Arhanghelul Mihail Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca să vadă unde se muncesc creştinii cu sufletele. Şi zise Maica Domnului: Spune-mi, Mihaile câte munci sunt? Iar Mihai zise: Vă voi spune, fără de nu­măr sunt; atuncea deschiseră îngerii iadul şi văzură acolo o mulţime de suflete muncindu-se noroade multe, bărbaţi şi muieri. Şi zise Maica
Domnului: ce le sunt păcatele acestora? Şi zise Mihail: aceştia sunt făcători de rele, şi care n-au crezut în Dumnezeu şi aşa se vor munci în veci; iar Maica Domnului îl plânse cu jale; şi văzură în tartar întu­neric mare şi zise Maica Domnului: Mihaile, ce Ie sunt păcatele acestora de se muncesc întru atât pe întune­ric? Mihai îi zise: aceştia nu s-au temut ­de Dumnezeu şi păcate au făcut şi trupul Lui au răstignit; şi zise iar Mihail; nu la învăţătură la această muncă; să se ridice întunericul să vezi că sunt de Tatăl nevăzuţi şi i-a băgat aicea ca să nu vază lumina lumii; şi se milostivi Maica Domnului şi căută la cer şi se rugă Fiul şi Duhul Sfânt; atunci se ridică întunericul şi am văzut acolo mulţime de suflete muncindu-se şi ţipând, iar Maica Domnului îi plânse şi zise către ei :ohI săracilor, ce aţi stricat de v-au băgat aici? Iar îngerii care păzeau această muncă au zis: de ce nu răspundeţi Maicii Domnului? Iară ei au zis către Maica Domnului: Doamnă, n-am văzut lumea de când am venit aicea şi nu putem căuta în sus că fierbe răşină şi seu pe noi cade,şi lăcrimară şi au zis către Maica Domnului: ahl Maica Domnului milostivă, cum n-a venit aici Avraam, nici Apostolul Pavel, nici loan Botezătorul să grăiască cu noi. Atunci a zis Maica Domnului către Mihail: aces­tora ce le sunt păcatele de sunt întru atât de muncă de răşină şi de smoală cu foc? Şi a răspuns Mihail:aceştia n-au crezut în Sfânta Troiţă şi cuvintele proorocilor n-au ascultat că vei naşte pe Hristos din tine. Şi lacrimă Maica Domnului şi a zis:oh! săracilor.cum v-aţi înşelat.de nu aţi crezut că voi naşte pe Hristos din mine; şi atunci iarăşi a căzut întunericul pe dânşii. Şi a zis Mihail: Doamnă, merge-vom la răsărit sau la miazănoapte, unde-ţi este voia. Şi au luat îngerii şi au dus-o înspre miazăzi şi a văzut ieşind răul de foc şi sta în el noroade multe,bărbaţi şi muieri,unii până la grumaji în foc; alţii până la brâu, iar alţii până la creştet şi a plâns Maica Domnului şi a zis către Mihail: ce sunt aceştia care sunt în foc până la brâu? Mihail zise: aceştia sunt cei ce şi-au blestemat părinţii şi aşa se vor munci în veci. Dar aceştia până la creştet?Aceştia sunt cel care au mâncat carne de om. A zis Maica Domnului: cum au mâncat carne de om? Mihail a zis: muierea când îşi omoară copilul în pântece sau dacă îl face, şi cel ce părăseşte pe altul de îl pierde; aceia aşa se vor munci în veci; iară a văzut Maica Domnului o muiere spânzurată de unghii şi a zis Maica Domnului: aceasta ce-a făcut? Aceasta a ascultat pe la ferestrele altora şi a învrăjbit pe alţii de s-au omorât şi aşa se va munci in veci! Şi a plâns Maica Domnului şi a zis: mai bine nu s-ar fi născut să vadă aşa. Şi a zis Mihail: încă muncile mari şi amare; şi s-a dus la apus şi a văzut Maica Domnului un nor alb şi mare, lumi­nat, şi în mijloc şi pe lături zăcea mulţime de oameni şi muieri; umblau şerpi peste ei şi focul ardea peste el; şi a întrebat Maica Domnului: acestora ce le sunt păcatele? A zis Mihail: aceştia n-au vrut să se scoale duminica, să se ducă la biserică şi aşa se vor munci in veci; şi a zis Maica Domnului: dar de vor fi bolnavi şi nu vor putea ieşi ? Mihail a zis: de vor fi bolnavi cât se aprinde casa pe ei, şi de nu vor putea ieşi şi îi vor scoate alţii, aceia vor fi iertaţi; şi iară a văzut Maica Domnului intr-un loc scaune de foc şi şedeau pe ele oameni mulţi, bărbaţi şi muieri; şi a zis Maica Domnului: ce le sunt păcate­le acestora? Aceştia nu s-au sculat înaintea preoţilor când au venit la biserică şi au slujit liturghia; aşa se vor munci în veci; şi într-alt loc a văzut Maica Domnului un copac mare şi avea dinţii de fier şi pe dinţi erau bărbaţi şi ­muieri spânzuraţi de limbi; şi lacrimă Maica Domnului şi l-a întrebat pe Mihail: ce le sunt păcatele acestora ? Aceş­tia au fost slovnici de s-au sfădit frate cu frate şi vecin cu vecin aşa se vor munci în veci; şi a văzut Maica Domnului într-un colţ oameni spân­zuraţi de unghii şi erau legaţi şi le ieşeau foc din guri şi nu puteau zice "Doamne miluieşte". Şi a zis Maica Domnului: ce le sunt păcatele acestora? Şi a zis Mihail: aceştia nu s-au închinat icoanelor, ci au râs de ele în biserică, n-au gândit şi cum au făcut aşa şi pla­ta îşi iau; şi a zis Mihail către Maica Domnului: să mergem unde se mun­cesc preoţii. Şi au mers şi au văzut preoţi spânzuraţi de limbi şi de degete şi dede­subt ardea focul, şi a zis Maica Domnului: ce au făcut aceşti preoţi? Mihail a zis: aceştia au spurcat liturghiile şl le-au căzut fărămituri printre degete pe pământ, şi aşa se vor munci in veci; şi a văzut Maica Domnului într-un alt loc un preot de-I mânca o gadină mare cu aripi şi nouă capete; cu două capete era pe ochii lui, iară cu patru era pe gura lui, cu trei capete îi sugea din ţâţă şi a între­bat Maica Domnului: dar acestuia care ii sunt păcatele? Mihail a zis: aceştia sunt cărturarii care n-au cetit la Evanghelie şi cuvintele lui Hristos n-au ascultat cum au spus la cărţi şi îi va mânca gadina aceia în veci; şi iar a văzut Maica Domnului un cărturar muncindu-se şi a zis: dar acesta ce a gre­şit? Acesta a spus câte minciuni şi aşa se vor munci în veci.Şi zise Mihail: să mergem Maica Domnului unde muncesc fraţii Apostolilor,şi ieşi într-un loc şi văzu Maica Domnului o mulţime de oameni şi ii mâncau viermii cei neadormiţi şi zise Maica Domnului: dar aceştia ce au greşit? Şi zise Mihail: aceştia sunt patriarhii care n-au purtat chinu­rile lor ale călugăriei, şi au făcut cum n-au fost legile lor, pentru aceia aşa se vor munci în veci; şi iarăşi a văzut Maica Domnului într-un loc muieri multe şi le ieşeau văpaie din guri şi strigau: miluieşte-ne Maica Domnului că ne muncim mai rău ca toate sufletele; şi a plâns Maica Domnului către Mihail şi a întrebat: dar acestora ce le sunt păcatele ? Şi zise: acestea sunt preotesele care le mor preoţii şi ele iarăşi se mărită, pentru aceea, aşa se vor munci în veci; şi iară a văzut Maica Domnului într-un loc muieri multe şi le munceau foarte cumplit şi a zis către Mihail: dar acestea ce au greşit? Mihail zise: acestea sunt călugăriţele care au făcut curvie pe pământ şi pentru acestea aşa se vor munci în veci. Amin. Şi iară a văzut Maica Domnului o pară de foc şi erau oameni mulţi spânzuraţi, întrebă Maica Domnului: dar acestora ce le sunt păcatele? Mihail a zis: aceştia sunt curvarii şi cei ce jură stâmb şi toţi cei ce nu au vrut să facă voia lui Dumnezeu, sau sărac, sau bogat, sau iubitor de argint şi care n-au vrut să facă milă.Şi a zis Maica Domnului:oh! vai de voi,cum v-a înşelat lumea cea deşartă şi trecătoare. Şi iară a văzut Maica Domnului într-alt loc unde se munceau bărbaţi şi ardeau în foc ziua şi noaptea şi lacrimă Maica Domnului pentru creştini şi a zis către Arhanghelul Mihail: dar acestora care le sunt păcatele ? Mihail a zis: aceştia sunt domnii jude­cători ai pământului care au judecat în făţărnicii şi aşa se vor munci în vecii vecilor. Amin.

sâmbătă, 15 martie 2008


RUGĂCIUNE

Către Domnul şl Mântuitorul nostru lisus Hristos

Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr şi lacrimi de întristare şi de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primeşte lacrimile mele.Cu patimile Tale, vindecă patimile mele.Cu rănile tale tămăduieşte rănile mele. Cu sângele Tău, curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău, cel de viaţă făcător. Fierea cu care vrăşmaşii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalţe capul meu cel pălmuit de potivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Faţa Ta, cea batjocorită cu pălmuiri şi cu scuipări, să umple de strălucire faţa mea cea întinată în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredinţat Tatălui când erai pe Cruce, să mă povăţuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu am inimă plină de durere ca să Te caut. Nu am pocăinţă nici umilinţă care întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea mea cu cele lumeşti şi nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima mea de atâtea ispite şi nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţa neştirbită şi inimă îndurerată ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în mine închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu mă părăseşti. Am ieşit de la Tine; ieşi în căutarea mea. Du-mă la păşunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă între oile turmei Tale prealese. Hrăneşte-mă împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălaşul Tău şi se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în toate felurile de chinuri.Acestei străluciri mă învredniceşte şi pe mine,nevrednicul,cu harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru lisus Hristos, învecii vecilor.Amin.

Stăpâne, Doamne lisuse Hristoase,Dumnezeul nostru, Cel ce ai făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, miluieşte-mă şi mă iartă pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, şi sufletul meu îl mântuieşte. Pomeneşte,Doamne, pe cei care m-au născut şi crescut. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce m-au deprins şi m-au învăţat să trăiesc întru frica Ta.

Pomeneşte-mă şi pe mine, cel vrednic de milă, şi-mi iartă mie, păcătosului, orice am greşit Ţie cu cuvântul, cu lucrul sau cu gândul, izbăveşte-mă de toată neştiinţa şi uitarea, de neîndrăznirea şi de nesimţirea cea rea; izbăveşte-mă,Doamne, de toată ispitirea şi luminează-mi inima pe care a întunecat-o pofta cea rea. Doamne, eu ca un om am greşit,iar Tu ca un Dumnezeu îndurător, miluieşte-mă şi trimite-mi mila Ta întru ajutorul meu, ca să preamăresc preasfânt numele Tău.Doamne lisuse Hristoase, scrie-mă pe mine, robul Tău,în cartea vieţii şi-mi dăruieşte sfârşit bun, stropeşte inima mea cu rouă harului Tău şi mă pomeneşte pe mine, păcătosul, când vei veni întru împărăţia Ta, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.


RUGĂCIUNI


Către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu foarte folositoare la toată scârba şi nevoia

Nepătată, neîntinată, fără prihană Preacurată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă; Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul cu oamenii, prin preamărită naşterea ta, L-ai unit şi firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cereşti ai împreunat-o; ceea ce eşti nădejdea celor fără de nădejde şi celor biruiţi ajutătoare;gata folositoare celor ce aleargă la tine şi tuturor creştinilor scăpare.Nu te scârbi de mine, cel păcătos şi întinat, care cu urâte gânduri şi cu cuvinte şi cu fapte pe mine de tot netrebnic m-am făcut, şi prin lenea dulceţilor vieţii cu voia rob m-am făcut;ci, ca ceea ce eşti Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, cu iubirea de oameni,milostiveşte-te spre mine, păcătosul şi întinatul, şi primeşte rugăciunea mea ce se aduce ţie din buze necurate; iar pe Fiul tău şi Stăpânul nostru şi Domnul, cu îndrăznirea ta, ca o Maică cuprinzând,roagă-L să-mi deschidă şi mie milostivirile cele iubitoare de oameni ale bunătăţii Sale. Şi trecând greşelile mele cele nenumărate, să mă întoarcă la pocăinţă şi lucrător poruncilor Sale iscusit să mă arate. Şi fii lângă mine pururea ca o milostivă, milosârdă şi iubitoare de bine. întru această viaţă de acum, caldă folositoare şi ajutătoare, năvălirile potrivnicior oprindu-le şi la pocăinţă îndreptându-mă. Şi în vremea ieşirii mele,ticălosul meu suflet păzindu-l şi întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli departe de acesta izgonindu-le. Şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi de munca cea veşnică izbăvindu-mă slavei celei negrăite a Fiului tău şi Dumnezeului nostru moştean pe mine arătându-mă. Pe care să o şi dobândesc, Stăpâna mea, Preasfântă de Dumnezeu Născătoare, prin mijlocirea şi sprijinul tău. Cu harul şi cu iubirea de oameni a Unuia Născut Fiului tău,a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos, Căruia i se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Duhul Lui, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, preamilostivă, Stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră;Care pentru noi, păcătoşii, S-a răstignit şi S-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii pe care, Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire; şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te deci spre mine, Doamna mea, căci poţi toate câte le voieşti, iar pe cele care le ceri de la Fiul tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare a creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.


VISUL

Ce a visat Născătoarea de Dumnezeu mai înainte de a Se răstigni Domnul nostru lisus Hristos

Dormind Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu pe muntele Eleonului, când a fost în cetatea Betleemului, a venit acolo Domnul nostru lisus Hristos şi a întrebat-o: "Maica mea preasfântă, dormi?" iar ea a zis: "Fiul meu preadulce, preafrumoase lisuse am fost adormită şi iată că am visat straşnic vis pentru Tine". Şi a zis Domnul: "Spune, Maica Mea, visul ce-ai văzut",şi ea a zis: "Fiul meu, preadulce! Am văzut pe Petru în Roma şi pe Pavel în Damasc, Iar pe Tine Te-am văzut în cetatea Ierusalimului răstignit pe cruce între doi tâlhari. Cărturarii fari­seii şi necredincioşii, defăimându-Te, foarte Te-au batjocorit şi desculţ Te-au judecat şi cu fiere Te-au hrănit şl cu oţet Te-au adăpat, cu trestie şi cu toiag peste cap Te-au bătut şi în sfântul obraz Te-au scuipat şi cunună de spini pe capul Tău au pus şi unul dintre ostaşi cu suliţa în coastă Te-a împuns, din care îndată a ieşit sânge şi apă. Soarele s-a întunecat şi luna în roşeaţă s-a schimbat. Catapeteasma bisericii, de sus până jos, în două s-a despicat, întuneric mare s-a făcut peste tot pământul, de la al şaselea până la al nouălea ceas. losif şi cu Nicodim mi se părea că Te pogoară de pe cruce şi cu giulgiu curat Te-au înfăşurat şi în mormânt nou Te-au pus. Şi în iad Te-ai pogorât şi uşile cele de aramă le-ai sfărâmat şi zăvoarele cele de fier le-ai zdrobit, pe Adam şi pe Eva scoţându-i afară; şi înviind a treia zi, Te-ai înălţat la ceruri şiTe-ai aşezat de-a dreapta Tatălui". Iar Domnul a zis: "Maica Mea preasfântă, adevărat vis ai visat! Toate acestea Eu voi să le pătimesc pentru neamul omenesc. Şi de va scrie cineva visul Tău şi în casă îl va ţine sau la sine îl va purta, de acea casă diavolul nu se va apropia şi pe duhul cel rău îl va izgoni. Şi îngerul lui Dumnezeu va sta totdeauna lângă dânsul de-a dreapta şi de năvălirile şi supărările de la oamenii cei răi va fi mântuit. La drum de va călători şi de va avea acest vis pe lângă dânsul, acel om nu se va teme de grindină, de tunet, de fulgere şi de toată moartea grabnică va fi ferit. Arhanghelul Mihail va fi lângă dânsul îndreptând calea lui ori încotro va merge. La dreapta judecată va afla milă şi la ieşirea sa din viaţă Mă voi arăta acelui om dimpreună cu tine, Maica Mea, şi îngerul Meu va lua sufletul lui, ducându-l întru împărăţia cerurilor, veselindu-se acolo cu toţi drepţii care din veac bine au plăcut Mie".



vineri, 14 martie 2008

BRÂUL MAICII DOMNULUI
In zilele împăratului Justinian a fost adus brâul Născătoarei, din Episcopia Zila şi s-a pus în sfânta raclă şi aşezat într-o casă, deasupra osemintelor împăraţilor Zoe şi Leon, în cetatea Halcopatri. Iar mai târziu acest brâu sfânt a fost dus in cetatea sfântă a Ierusalimului, pus împreună cu veşmântul Prea Curatei Maria. Arcadie, feciorul împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de Dumnezeu din cetatea Ierusalimului şi I-a transportat cu mare evlavie şi cinste la Constantinopol şi l-a aşezat într-un sicriu luminat, numit racla sfântă. După 410 ani de la această mare sărbătoare, împăratul Leon a rugat pe patriarh să deschidă sfânta raclă pentru soţia sa Zoe care era chinuită de duhuri rele. Impărăteasa Zoe a avut în vis o vedenie dumne­zeiască, spunându-i că, dacă ar fi aşezat şi atins de trupul ei sfantul brâu, s-ar tămădui de boala cuprinsă. Patriarhul , prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat sfatul brâu pe trupul împărăteasei Zoe, care îndată s-a tămăduit, preamărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut cu ochii marea minune, prin rugăciuni şl laude smerite au adus mulţumiri lui Dumnezeu dupa care precinstiul brâu a fost aşezat în racla sfântă, păstrându-se pentru veşnică pomenire şi amintire.
Acest brâu se citeşte bolnavilor, sau pentru cei năpădiţi de necazuri. Inainte de a se folosi de mângâierea puterii tămăduitoare a sfântului brâu, şă-şi facă sfinte liturghii, dar numai în zilele de miercuri şi vineri, când să-şi petreca timpul numai în post şi rugăciune.
Acest brâu să fie purtat de fiecare creştin credincios până ce trăieşte, căci va fi scăpat din boale şi necazuri, fiindcă Prea Curata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, este ocrotitoarea noastră, a tuturor, în veci.
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plina de dar, Domnul este cu tine.
Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Prea Sfântă Marie, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre.
Sub îndurările tale scăpăm şi noi. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea şi de primejdii ne scapă, una Curată şi Binecuvântată.
Preasfântă Născătoare de Dumneze, apără, mântuieşte şi păzeşte pe robul tău (numele) de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele, vrăjitoriile şi blestemele, ca întreg şi sănătos sa fie robul tău. Amin.
Ca şi cu o comoară luminata, Preacurată de Dumnezeu Născătoare cu prea cinstitul tău brâu, robul tău, (numele) se încununează şi se luminează, bucurându-se şi în taină se veseleşte, Stăpână, strigând către tine:
Bucură-te, coroană cinstită şi cununa dumnezeieştilor măriri.
Bucură-te, ceea ce eşti mărirea împlinirii, a veşnicei măriri şi veselii.
Bucură-te, prin care răsare bucuria.
Bucură-te, prin care piere blestemul.
Bucură-te, pântecele întrupării dumnezeieşti.
Bucură-te, îndraznirea celor muritori către Dumnezeu,
Bucură-te, muncirea vrăjmaşmilor celor nevăzuţi.
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de duhuri rele.
Bucură-te, ceea ce ne curaţi de păcate şi de lucruri spurcate.
Bucură-te, căderea dracilor.
Bucură-te, uşa mântuirii.
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc.
Bucură-te, cămaşa nunţii cele fără de sămânţa.
Bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi.
Bucură-te, prin care cad vrăjmaşii.
Bucură-te, mântuirea sufletului meu.
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.
Dat-ai robului tău (numele), Preamărită, tare îngrădire, pe acesta scapându-l de toate primejdiile, cu dumnezeieştile lucrări şi nebiruit de vrăjmaşi păzindu-l şi care striga către tine cu credinţă.Tăria, puterea şi cuvioasa mea bucurie este Fiul tău şi Domnul, ca un bun şi milostiv.
Ca şi cu o cinstită coroană, cu brâul tău, robul tău (numele) cu bună credinţă luminat, fiind încununat cu dumnezeiasca ta mărire, să-l mântuieşti ca un milostiv.
Incinge pe robul tău (numele), întărindu-l asupra vrăjmaşilor, ca să lupte nebiruit contra patimilor celor ce-1 munceasc şi nepăţimire biruitoare dăruindu-i, ca pururea să te mărească pe tine şi Fiul tău şi să strige:
lisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul, ca un milostiv.
Naşterea fără stricăciuni şi fericire numai tu ai avut, Preabinecuvântată, şi încingere de mântuire ai dăruit oamenilor brâul tău cel sfânt, care până acum a rămas nestricat, Dumnezeiască Mireasă, prin care robul tău (numele) ia de la dumnezeul nostru mare milă.
Cei între Sfinţii Părinţii ­noştri mari dascăli şi ierarhi ai lumii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi loan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril şi toti Sfinţii Apostoli şi întâiul mucenic Ştefan, sfinţilor mucenici Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Dumitru şi toţi sfinţii mucenici şi mucenice, Sfinte Ioane, proorocule şi Inaintemergătorule , Botezătorul Lui Hristos, sfinţilor prooroci Moise, Avraam, llie, Elisei şi toţi Sfinţii Apostoli şi mucenici, rugati-va Domnului pentru viata, pacea, sănătatea, buna sporire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele), pentru apărarea şi mântuirea lui şi să-l păzească de tot răul şi necazul, de toate bolile şi durerile, de toate farmecele şi vrăjitoriile. Inima se îndoieşte, atingându-se cu călduroasă credinţă de brâul Fecioarei, încingându-se cu putere nebiruita împotriva patimilor necurate şi a vrăjmaşilor fără de trupuri, nevătămat rămânând în veci.
Brâul tău, întru bucuria inimii, cu cinste toti să-l purtăm, care este spre ajutorul tuturor credincioşilor; de Dumnezeu Născătoare, dă celui ce s-a atins de prea cinstitul tău trup, celor bolnavi dă vindecare, celor ce alunecă, întărire, celor leneşi îmbărbătare, cârmuire celor ce înoată, celor rătăciţi întoarcere.
Este cu adevărat, Curată Fecioară, dumnezeiescul dar al precinstitului tău brâu, tuturor celor ce cu credinţă îl purtăm şi-l sărutăm cu dragoste în veci.
Sfinţilor tămăduitori fără de arginti şi de minuni făcători, Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon, Ermolae, Samson şi Diomid, Mohie şi Aniochit, Talaleu, Trifon şi toti sfinţii mucenici, drepţilor părinţi loachim şi Ana, tu, cuvioase părinte Nicolae, împreună cu arhiereul loan Gură de Aur, rugati-vă Domnului pentru viaţa, sănătatea, buna norocire şi iertarea păcatelor robului tău Dumnezeu (numele) şi pentru ca bunul Dumnezeu să-l păzească de tot răul pentru ca întreg şi sănătos să petreacă în veci.
Sfinţii Evanghelişti: Matei, Marcu. Luca şi loan, Arhanghelii Mihail şi Gavriil, Serafimii şi Heruvimii cu cei 318 sfinţi părinţi de la Niceea şi toţi sfinţii pomeniţi în sfânta noastră Biserică, rugaţi-vă Domnului pentru sănătatea, viata, pacea şi buna sporire şi iertarea păcatelor robului lui Dumnezeu (numele) şi pentru ca Dumnezeu să-l apere şi mântuiască de tot raul, necazurile, de toate bolile şi durerile, de tot blestemul, vrăjitoriile şi întrutotul sănătos şi întreg să fie în veci. Amin.
Te bleastăm pe tine, diavole, cu puterea Sfintei Cruci, cu Fecioara Mamă şi Sfânta Treime, cu toate fecioarele martire şi cu toti sfinţii îngeri şezători pe cele noua tronuri în jurul tronului Tatălui Ceresc şi cu toţi sfinţii pomeniţi în acest brâu, ca să nu ai nici o putere asupra robului lui Dumnezeu (numele), cu nici un fel din vicleniile tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.Amin.
De înşelătoria dragostei, a patimilor şi de vrăjmaşul ce-l ispiteşte cu greutatea ­păcatelor şi cu cumplita lene de robire, degrabă să mântuişti pe robul tău (numele), mult milostivă Fecioară Maria, care cu credinţă aleargă la tine, ca singură apărătoare şi mântuitoare in veci. Amin.
Doamne, mântuieşte-ne pe noi (de două ori).
Mărire Apărătoarei Doamne, mulţumiri pentru biruinţă aducem ţie, robii tăi, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie:
Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară, acum şi pururea şi în vecii veciior. Amin.
Preacinstitul tău brâu, ce a cuprins pântecele tău cel deDumnezeu primitor este cetăţii tale tărire nebiruită şi visterie de bunătăţi neimpuţinată.
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, Mărire Ţie.
Stăpână, primeşte rugăciunile noastre şi ne mantuieşte de toată nevoia şi întristarea.
Mărire Tie, mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prea Sfântă Treime, mărire Tie. Amin.